Achiziția de artă contemporană – decizie emoțională sau investiție financiară?

De la momentul revoluționar al lui Duchamp încoace, fiecare dintre noi a devenit parte activă, implicată în completarea unei opere de artă: artistul oferă un indiciu, dar restul ține de interpretarea și înțelegerea noastră. Iar dacă subiectul de „conversație” ne este de interes, de ce să nu continue în privat, în spațiul personal…?

La fel ca în cazul oricărui alt bun important, achiziția unei opere de artă trebuie făcută din suflet, când ajungi să te îndrăgostești realmente de o lucrare. Asemeni modului în care ne alegem locul pe care să-l numim „acasă”: vedem zeci de case, toate similare, dar în final numai una ne cucerește, pentru o serie de motive, de foarte multe ori, greu de explicat. Când vorbim despre a colecționa artă ne gândim de fapt la personalitatea și profilul colecționarului, la pasiunile lui și legătura strânsă care trebuie să se nască între ființa umană și creație. Chiar dacă arta este în primul rând privită ca o investiție, indiferent de valoarea ei, alegerea trebuie să fie în primul rând emoțională. 

Toți iubitorii de artă visează să aibă o operă unică, plină de originalitate. Pentru a duce această dorință la împlinire conjugăm două aspecte: capacitatea de a pătrunde și a înțelege limbajul artistic actual și costul. Bugetul pe care dorim să-l alocăm este printre primele lucruri pe care trebuie să le stabilim, pentru a ști de la început ce putem cumpăra. 

Primul pas înainte de a face achiziția propriu-zisă este informarea și educarea. Explozia de artiști, stiluri și creații artistice la nivel internațional este cu adevărat halucinantă, ceea ce face alegerea și mai dificilă. Cu toate că arta are ca scop de a înfrumuseța și de a stabili o relație de comunicare cu admiratorul său, nu este mai puțin adevărat că actul de a colecționa obiecte este o pasiune foarte „la modă”, elitistă și de bonton. Trecând dincolo de aprecierile frivole, un adevărat pasionat de artă contemporană își construiește opțiunile și colecția din rațiuni estetice și personale. Pentru că rezonează cu anumite idei și mesaje transmise de lucrări, pentru că este un fan al artistului X sau pentru că pur și simplu simte forța latentă a unui creator ce va dobândi însemnătate odată cu timpul. 

Spre deosebire de arta clasică, ce a trecut proba timpului și a valorii atestate de parcursul istoric, investiția în arta contemporană conține și elementul surpriză, întrucât artiștii / operele contemporane sunt în plin proces de emergență sau dimpotrivă. În acest caz, alături de un portofoliu solid și personalitatea artistică ce se pot cuantifica, implicarea emoțională și intuiția joacă un rol esențial în selecționarea și decizia de a achiziționa lucrări de artă contemporană. 

Cu cine ne sfătuim? 

Consultant financiar și colecționar în același timp, John Pierpont Morgan spune că indiferent de obiectele pe care le colecționăm, să ne oprim după achiziția celor mai bune 100 de piese. O provocare ce sintetizează de fapt greutatea alegerilor, care necesită o pasiune studiată și o selecție dură, o cântărire și consultanță de specialitate. Demersul alegerii nu este simplu și trebuie să fie ghidat de un profesionist. 

Cei ce se apropie pentru prima dată de piața artei moderne și contemporane adesea se confruntă cu un soi de confuzie. De fapt, multe segmente de artă contemporană au nevoie de un anumit nivel de competență pentru a le putea pătrunde sensul. Lumea este adesea fermecată de frumusețea vitrinelor galeriilor de artă, de tablourile extraordinare, lipsind însă curajul de a le trece pragul, pentru că par ceva inaccesibil. Piața de artă din ultimii douăzeci de ani s-a schimbat foarte mult și odată cu aceasta și meseria de galerist. Galeristul este prima persoană cu care cumpărătorul intră în contact. De multe ori este o persoană practică, ce stăpânește mai bine piața decât istoria artei. Spiritul comercial al acestuia și gustul personal al colecționarului converg spre o decizie care în ideal trebuie să satisfacă ambele cerințe – estetică și materială – astfel încât cumpărătorii de artă contemporană să fie perfect informați înainte de a face o alegere. 

Rolul unui consilier de specialitate este deosebit de important, căci, pe lângă informarea și comunicarea permanentă pe care o face cu colecționarul, este cel care află primul care sunt tendințele pieței, când apar lucrări noi în circuitul galeriilor, ce se întâmplă cu artiștii, ne informează despre parcursul unor lucrări, despre apariția și expunerea celor noi în premieră, face chiar cercetări de piață și căutări în funcție de ceea ce i se solicită. Prin natura meseriei lui, preocuparea principală este de a promova, expune și vinde arta, în timp ce artiștii stau în atelier pentru a-și conserva și direcționa întreaga energie în rezultatele creației lor. Practic, galeristul este cel ce mijlocește comunicarea dintre artist și colecționar, stabilind împreună o relație de complementaritate: în timp ce artistul aduce talentul său, galeristul pune toată experiența și știința în capacitatea de a vinde și a găsi locul potrivit fiecărei lucrări. Mai mult, tebuie să fie înzestrat cu viziune, intuiție și abilitate în descoperirea noilor talente, să aibă chiar calități de mediator, curator, manager, expert, specialist în comunicare și marketing. 

Întotdeauna sfatul unui bun specialist va fi de a cumpăra ceea ce se încadrează cu personalitatea, gusturile și spațiul particular al fiecărui colecționar, nu de a ne concentra prea mult pe potențialul de rentabilitate financiară.

——————————————————————————————————————————–

Articolul complet în The Art of Living nr. 16, număr dedicat artei contemporane. DOWNLOAD