Ennio Morricone, cel mai vârstnic laureat din istoria Premiilor Oscar

Unul dintre cei mai mari compozitori ai ultimului veac, italianul Ennio Morricone, a fost mereu îndrăgostit de muzica pe care el o numește „absolută”: muzica clasică. Totuși, în 2016 – după ce a semnat partituri pentru filme celebre de-a lungul a peste cinci decenii – el a primit, la 87 de ani, un Oscar pentru ceea ce el numește muzică „aplicată”: unui subiect, unei povești, unui scenariu de film.

Ennio Morricone se naște la Roma, în 1928, într-o Italie încă liniștită, dar care se pregătea să intre în febrilitatea naționalismului. În timpul războiului studiază trompeta, iar în 1954 absolvă clasa de compoziție a Conservatorului Național Santa Cecilia din orașul natal. Prima lucrare, Il mattino, pentru voce și pian, o compune la 18 ani și continuă vreme de câțiva ani să-și caute drumul scriind opusuri pentru pian, pentru formații camerale, concerte pentru diverse instrumente. 

Însă, el va înțelege din primii ani ai carierei că din muzică clasică („muzică absolută”, cum îi spune el) nu se poate trăi și se orientează către o muzică mai accesibilă publicului, realizând adaptări pentru radio și televiziune sau compunând cântece. Morricone vorbește mereu de două tipuri de muzică: „muzica absolută” (muzica de concert sau muzica clasică în accepția obișnuită) și „muzica aplicată” (adică aplicată unui subiect, unui scenariu de film etc.). 

Debutează cu muzică de film în 1961, pentru Il federale, dar succesele importante vin abia din 1964, anul în care începe colaborarea de două decenii cu regizorul Sergio Leone. Acesta inventează în anii ’60 westernurile „spaghetti”, o față nouă a unui gen care părea deja îmbătrânit, și reușește, printr-o construcție regizorală inspirată și printr-o ironie fină, să creeze câteva filme care au marcat generații de cinefili. 

Cuplul Ennio Morricone/Sergio Leone a colaborat la o serie de filme – Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965), Bunul, răul și urâtul (1966), A fost odată Vestul (1968) sau A fost odată în America (1984) – a căror muzică este cunoscută de toată lumea, cu toate că numele compozitorului rămâne mai mereu necunoscut. Îmi imaginez că puțini sunt în stare să identifice compozitorii soneriilor de la telefonul mobil. Mai ține minte lumea numele lui Henry Mancini? A compus muzica de la Pantera roz. Pentru muzica din primele westernuri „spaghetti” ale lui Sergio Leone înregistrează un succes discografic fără precedent în istoria muzicii, până în prezent a vândut peste 70 de milioane de discuri. 

Un stil greu de definit, dar seducător pentru zeci de milioane de admiratori 

Încă de la primele succese, criticii au vorbit despre stilul greu de clasat al lui Ennio Morricone, un stil considerat eclectic, un melanj de misticism, sensibilitate, poezie, energie, forță și lirism. 

Ennio Morricone se înscrie alături de Sergio Leone în seria cuplurilor compozitori/regizori care au marcat istoria filmului: Bernard Herrmann și Alfred Hitchcock, Nino Rota și Federico Fellini sau John Williams și Steven Spielberg. 

A compus muzică pentru mai bine de 500 de filme, a refuzat să se mute la Hollywood, a scris muzica oficială pentru un Campionat Mondial de Fotbal (Argentina 1978), a colaborat cu cei mai importanți regizori, de la Pier Paolo Pasolini, Bernardo Bertolucci, Giuseppe Tornatore la Roman Polanski, Pedro Almodóvar sau Quentin Tarantino. 

A primit numeroase premii: Oscar pentru muzica din The Hateful Eight (2016), dar și un Oscar onorific în 2007 (plus cinci nominalizări), Leul de aur, cinci premii BAFTA, trei Globuri de Aur, un Grammy Award, iar muzica din Bunul, răul și urâtul a fost inclusă în Grammy Hall of Fame în 2009.

Citește articolul complet în The Art of Living nr. 15 DOWNLOAD