Când corupția distruge o societate

CORÚPȚIE, corupții, s.f.: Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. (DEX)

Politica românească nu duce lipsă de drame și intrigi. De fapt, observatorul de lungă durată al acesteia ar putea lesne identifica toate elementele constitutive ale unei telenovele. Din spectacolul ieftin se desprinde însă o concluzie deloc măgulitoare la adresa societății românești: este definită prin corupție.

Corupția nu este un fenomen al modernității. Din timpuri străvechi au existat lideri puternici, grupurile lor de interese și abuzuri de putere. Căci, în fond, corupția nu poate exista decât atunci când o persoană cu o anumită putere trece dincolo de limitele permise de lege și moralitate pentru folosul său propriu sau al celor apropiați.

Există chiar și teorii care afirmă că, într-o societate, corupția poate fi un element benefic, unul care să ajute la întărirea coeziunii sociale. Biologii evoluționiști Francisco Ubeda și Edgar Duenez au folosit teoria jocurilor pentru a afla de ce cooperează oamenii la formarea unei societăți chiar și atunci când știu că liderii acesteia sunt corupți. Descoperirile lor arată că societățile funcționează datorită corupției, nu în ciuda acesteia.

 

Să luăm un exemplu simplu: cei care aplică legea într-o societate se bucură de privilegiul de a evita pedepsele prevăzute de lege atunci când o încalcă ei înșiși. Aplicarea legii are ca rezultat un public general care respectă legea. Cei care aplică legea se bucură de beneficiile unei societăți ordonate și primesc în schimbul vegherii la respectarea legii dreptul de a eluda prevederile ei. (Francisco Ubeda)

E posibil ca ideea de corupție să fie întipărită în specia umană prin procesul evoluționist pentru că o societate care ar cere lipsa oricărui defect din partea liderilor săi nu ar rezista foarte mult. În teoria lui Ubeda și Duenez există însă un amănunt extrem de important. Oamenii vor coopera cu lideri corupți doar atâta vreme cât fenomenul nu trece de limitele acceptabile în societatea respectivă. Dincolo de un anumit prag, publicul larg nu mai găsește un motiv pentru a coopera cu liderii corupți, iar societatea își începe declinul.

Există, în prezent, 23 de dosare de corupție la nivel înalt soluționate cu decizii definitive. Printre cele mai sonore se numără cele ale fostului prim-ministru Adrian Năstase, al patronului FC Steaua George Becali sau ale foștilor miniștri Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu, Zsolt Nagy și Decebal Traian Remeș. Dacă până în prezent sondajele de opinie dădeau Guvernul și, mai ales, Parlamentul drept surse principale ale corupției din România, anul 2014 a adus o extindere a acestei sfere în așa fel încât să includă și Președinția.

În decembrie 2004, Traian Băsescu era ales președinte al României în urma unei campanii care a avut în centrul său lupta împotriva corupției. Pe 19 iunie 2014, Băsescu declara că „între nevoia de a avea o justiție independentă și reflexul natural de a-ți apăra fratele, eu aleg justiția”. Scandalul declanșat de acuzațiile la adresa fratelui mai mic al președintelui – acuzații de trafic de influență și luare de mită – închid dezastruos cercul celor două mandate prezidențiale ale lui Traian Băsescu. România s-a întors în punctul de plecare al anului 2004, când speranțele oamenilor încă mai erau legate de perspectiva unei societăți mai corecte.

În 2014, corupția este omniprezentă. Prim-ministrul social-democrat Victor Ponta este acuzat public de corupție, deși nu face subiectul unei anchete penale oficiale. Este singurul șef de Guvern european care, confruntat cu o acuzație dovedită de plagiat la elaborarea lucrării sale de doctorat, a decis că nu e motiv suficient pentru a demisiona. Există documente care atestă traficul de influență făcut chiar din biroul domniei sale și mai multe dosare care îi implică pe apropiații săi.

Parlamentul României – instituție în care românii au votat 20 de parlamentari cu dosare de corupție – a profitat de scandalul în care este implicat președintele pentru a adopta o declarație politică prin care să îi ceară demisia șefului statului. Gestul politic s-a vrut unul care să arate moralitate și verticalitate, dar ascunde, în fapt, o tentativă de spălare de imagine. Parlamentarii români, priviți de multă vreme drept principalii depozitari ai corupției din țară, au vrut să arate cu degetul: „Uite, și ăla e corupt, nu numai noi!”

2014 este an electoral. Românii vor fi chemați să aleagă un nou președinte în luna noiembrie. Și, ca prin minune, numărul dezvăluirilor de corupție a crescut dramatic. Mulți spun că acesta este un semn al justiției funcționale. Cel mai probabil așa și este. În toamnă, Victor Ponta va candida la cea mai înaltă funcție în stat. Cel mai bine clasat contra-candidat al său, liderul liberal Klaus Johannis, este și el implicat în mai multe scandaluri de corupție, cele mai grave dintre acestea având legătură cu afaceri imobiliare dubioase.

Despre corupție se vorbește zilnic în România. Iar corupție se face zilnic în România. În ceea ce privește sistemul medical, de pildă, șpaga la doctor este în topul clasamentului din Europa de Est. Conform unui sondaj realizat de Fundația Friedrich Ebert, 11% dintre români consideră că este obligația lor să ofere medicilor plăți informale. Atitudinea cea mai răspândită este aceea că plicul cu bani facilitează un tratament mai bun. Pentru unul din patru români, șpaga la doctor depășește 10% din venitul său anual.

În administrația publică, lucrurile stau la fel. Sumele vârâte în plicuri pentru rezolvarea unor probleme administrative sunt la ordinea zilei. Pentru retrocedări de proprietăți confiscate abuziv de regimul comunist, de exemplu, se negociază în procente cu autoritățile care administrează procedura. Fie se cedează o parte fizică din proprietate, fie un cuantum din suma ce trebuie plătită de către stat.

Cât de departe a ajuns așadar corupția în societatea românească?

Fenomenul corupției a ajuns atât de obișnuit încât românii se sfătuiesc deschis pe diferite forumuri sau site-uri pentru a găsi cea mai eficientă cale de a mitui un angajat public. Există chiar o așa-numită „bursă a șpăgii” unde oamenii își exprimă gradul de mulțumire în urma actului de corupție.

Am putea spune că nu suficient de departe. Sau am putea să ne adresăm o întrebare incomodă. Oare teoria formulată de biologii universităților Tennessee și Harvard nu se aplică în România? Fie toleranța românilor la acte de corupție este mult mai mare decât ne-am putea imagina, fie corupția a ajuns să definească societatea românească în toate aspectele ei. Conceptul de „luptă împotriva corupției” a fost pervertit până într-acolo încât nu mai pare să aibă nicio semnificație pentru oamenii de rând. Iar auzul cuvântului corupție nu mai provoacă indignare, ci un sentiment mult prea familiar.