De ce diavolul se îmbracă la Prada?

Nu știm cum ar fi arătat Italia fără Leonardo, Michelangelo, Caravaggio, Botticelli, Ficino, Bruno, Palestrina, Paganini, Fellini, Pasolini, Sophia Loren însă putem spune aproape cu certitudine cum ar fi arătat moda contemporană fără numele Prada.

Fără prea multe dubii și fără prea multe controverse, într-un timp relativ scurt Miuccia Prada preia compania și o transformă, împreună cu partenerul ei de viață (și afaceri) Patrizio Bertelli în ceea ce azi numim cu toții Prada. Flerul Miucciei pentru frumos, inovație, avangardă, volumetrii și cromatică, împreună cu spiritul antreprenorial de excepție arătat de Bertelli, impun la scurt timp compania Prada drept unul dintre cei mai puternici jucători din industria de frumos și lux din lume. Compania a fost înființată de Mario Prada în 1913 iar în 1978, când Miuccia Prada preia conducerea, cifra de afaceri era undeva la 450.000 de dolari. În 36 de ani de la schimbarea conducerii, dar mai ales a viziunii, compania Prada înregistrează în 2013 o cifră de afaceri de peste 3,59 miliarde de dolari, 250 de magazine în întreaga lume și peste 11.500 de angajați. Totuși, datele afacerii Prada sunt întortochiate și, bineînțeles, condimentate cu elemente care nu fac obiectul acestei discuții. Ceea ce este de discutat și cu adevărat de reliefat, este cum a reușit Prada (1) să nu-și „vîndă” numele, (2) să rămână unul dintre cei mai importanți jucători din industria avangardei modei mondiale. Prada, an după an, sezon după sezon, colecție după colecție a livrat discret și fără drept de apel lecții definitiv-coercitive modei universale. În scurt timp epicentrul modei universale (Parisul) s-a clătinat și a trebuit să accepte, să împartă acest statut cu orașul Milano, inscripționat automat pe orice produs semnat Prada.

 

Prada, an după an, sezon după sezon, colecție după colecție a livrat discret și fără drept de apel lecții definitiv-coercitive modei universale. În scurt timp epicentrul modei universale (Parisul) s-a clătinat și a trebuit să accepte, să împartă acest statut cu orașul Milano, inscripționat automat pe orice produs semnat Prada.

Psihoza, isteria creată de produsele Prada în societatea de consum contemporană se bazează pe o filosofie simplă, care în sine conține o capcană greu de evitat: reverse snobbery. Prada pur și simplu deține controlul viitorului și aceasta nu este o afirmație hazardată. A înțelege mecanismul ideilor, dinamica reversibilă dar mai ales „ceea ce urmează” este o capacitate care nu vine doar dintr-un know-how antreprenorial, ci mai degrabă dintr-o capacitate nativă de adevărat vizionar. Prada surprinde mereu chiar și atunci când apelează la una dintre filosofiile ei de bază: „anti status”. Prada nu merge pe regulile create de alții sau tendințele cu greu analizate și livrate de marile agenții. Prada face regulile. Prada creează tendințe. Prada este mereu o tendință.

Produsele Prada conțin un dublu secret greu de descifrat chiar și de cei mai fini observatori din industrie. Oricine (indiferent de statut, pregătire intelectuală sau estetică etc.) se poate îndrăgosti aproape instantaneu de produsele Prada. Forma, culoarea, design-ul, utilitatea, mesajul corect poziționat sunt elementele care concură, printr-un echilibru aproape diabolic, la celebrarea frumosului. Pe de altă parte, produsul odată însușit, îmbrăcat, utilizat, persoana în cauză devine, ca printr-o magie, într-un fel sau altul, ceea ce și-a dorit din totdeauna: frumoasă, distinctă, elegantă, nobilă etc. Tocmai de aceea, produsele Prada au creat o adevărată adicție (aproape) justificată, dacă ne gândim că societatea contemporană, dar mai ales moda actuală, este plină de coruri hipnotice care bolborosesc promisiuni complet neonorate.

Fără doar și poate când spui Prada nu spui doar haine, genți și parfumuri. Spui automat și artă. Chiar din 1993 Prada a înțeles prin organizarea asociației „PradaMilanoArte” că moda poate și trebuie să fie în vecinătatea artei. Mai târziu această idee a devenit o filosofie în sine implementată în „Fondazione Prada”. În jurul acestei idei, arte precum cinemaul, fotografia, arhitectura, designul gravitează perfect. Artiști precum Anish Kapoor, Michel Heizer, Louise Bourgeois, Dan Flavin, Walter de Maria, Maiko Mori au fost celebrați de „Fondazione Prada” în retrospective larg apreciate de presa de specialitate.

Prada nu vinde o iluzie chiar dacă așa pare de pe trotuarul din care te privești în oglinda unei vitrini. Prada nu te judecă și nu te invită să pășești într-o lume cabotină, străină de tine însuți. Prada este unul dintre marii artizani ai istoriei contemporane universale care, la fel ca și figurile amintite în prima frază a acestui articol, au cucerit viețile noastre redându-ne ideea de frumos dar mai ales pe noi înșine. Și din acest motiv, dar mai ales din toate cele nespuse aici, diavolul chiar cred că se îmbracă de la Prada.