Anca Bucur, Miss Fitness Universe, despre un corp frumos și armonios

Anca Bucur se consideră un om simplu care a muncit foare mult să își îndeplinească visurile. A
fost desemnată de patru ori Miss Fitness Universe și în prezent este trainer la World Class Health Academy. A discutat cu The Art of Living despre cucerirea titlurilor mondiale, despre un corp armonios și sănătos și despre rezultatele care se pot obține prin antrenamente.

Ce reprezintă pentru tine titlurile mondiale câștigate și în ce a constat competiția pentru obținerea lor?
Titlurile pe care le-am câștigat reprezintă în primul rând o împlinire personală și bineînțeles o răsplată a muncii și efortului depus dintotdeauna. Am privit fiecare antrenament, fiecare competiție, ca pe o experiență și mi-am dorit din suflet să reușesc să ajung în vârf. Performanța cere sacrificiu așa că drumul meu spre titlurile mondiale a început devreme. Am început să fac sport de la vârsta de trei ani. Încă de la început m-am bucurat de susținerea mamei, ea fiind și cea care mi-a descoperit talentul.

La vârsta de șapte ani am fost admisă la Colegiul Național sportiv Cetate Deva. Mărturisesc că gimnastica aerobică a fost „marea mea iubire”, iar datorită experienței trăite și antrenorilor pe care i-am avut alături în această călătorie, am reușit să fac performanță și în Fitness, fiind propriul meu antrenor de data aceasta. Pasiunea pentru competiții și mai ales pentru sport este imensă și m-a ghidat încă de când eram copil să îmi îndeplinesc visul de a deveni o Campioană.

Cum ai ajuns să participi la această competiție?
Am trimis date despre mine și am urmat procesul de selecție indicat de ei. Ca în orice domeniu, există un punct de start pentru fiecare, și apoi, în funcție de rezultate și de implicare, te detașezi de ceilalți. Datorită parcursului și rezultatelor obținute în primii ani, astăzi fac parte din liga profesioniștilor.

În ce constă programul tău săptămânal de antrenament?
Ca antrenor de Group Fitness îmi petrec foarte multe ore în sală, alături de cei care
participă la clasele mele. În timpul săptămânii am clase programate în diferite cluburi World Class, atât dimineața, cât și la prânz sau seara. Dar în weekend sau în zilele când nu am programul atât de încărcat îmi place să mă antrenez în aer liber. Îmi plac exercițiile funcționale, în special cele cu greutatea corpului. Pot spune că weekend-ul este mai lejer din punct de vedere al antrenamentelor, având de cele mai multe ori evenimente sportive sau diferite proiecte în aceeași zonă.

Ești în același timp și antrenor la centrele World Class. Ce tip de antrenamente coordonezi? Care sunt rezultatele obținute în urma acestora?
Îmi desfășor activitatea de antrenor în cadrul World Class România de peste nouă ani. Dețin numeroase certificări pentru diverse discipline, dar în acest moment în programul meu de la World Class România predau clasele de Cycling, BODYPUMP, CXWORX, C-CORE, Interval, Bosu, Metabolic Workout.

Există un fast track pentru un corp armonios? Să spunem că în trei luni vreau să am un abdomen plat, brațe tonifiate etc.

Interviu complet https://account.paydemic.com/buy/NQNU4WNUN5CCXDC7HQBHVLYI2E